Spitalul care astăzi se numeşte “Th. Burghele”, s-a numit la infiintare “Sf. Iosif”, iar după reforma învăţământului (3.08.1948) şi după naţionalizare (iunie 1948) s-a numit Spitalul Panduri. Numele celui care a infiinţat spitalul, profesorul Theodor Burghele, i-a fost dat în 1991, la 14 ani după decesul acestuia în 1977.

Infiinţarea spitalului, hotărâtă în 1939, a devenit realitate la 2.02.1948, când a început activitatea de îngrijire a bolnavilor la singura clinică existentă iniţial Clinica I­-a de Chirurgie şi Urologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, iar din martie 1949 a Institutului de Medicină şi Farmacie Bucureşti.

Spitalul a fost construit în anul 1942, de către Congregaţia de călugăriţe catolice din Germania. Cu edificarea spitalului şi cu legăturile cu Arhiepiscopia Romano-Catolică a fost împuternicit Monseniorul Pieger.
După armistiţiul din august 1944, pentru că bunurile Germaniei şi ale Italiei făceau parte din despăgubirile de război, Biserica Italiană şi Spitalul Sf. Iosif, care la aceea vremenu era finisat în interior devenise depozit militar german, urmau să fie atribuite URSS. Prin Convenţia dintre Congregaţia Sf. Iosif din Munchen şi Congregaţia Surorilor Oblate (dăruite = termen religios) Assomptioniste din Bucureşti, li se acordă acestora din urmă dreptul de proprietate asupra Spitalului Sf. Iosif. Prin această convenţie imobilul spitalului a fost transferat pentru o perioadă de 9 ani Congregaţiei Surorilor Oblate “pentru opera lor de apostolat în privinţa bolnavilor”. In locul Monseniorului Pieger, Arhiepiscopia Romano-Catolică a numit pe părintele Louis Barral, ca administrator general al spitalului, iar din data de 2 februarie 1948, profesorul Theodor Burghele a devenit asociatul lui la administrarea şi conducerea acestui spital.

Profesorul Theodor Burghele, transferat în 1931 de la Iaşi la Clinica de Chirurgie a Spitalului Colţea condusă de Prof. Nicolae Hortolomei, a fost promovat Şef de lucrări, apoi Conferenţiar (1940) şi profesor (1946). Odată cu obţinerea imobilului pentru noua sa clinică, a fost transferat Ia Spitalul Sf. Iosif; profesorul obţinuse în prealabil acordul conducerii Sanatoriului St. Vincent de Paul (astăzi Institutul de Endocrinologie) pentru găzduirea clinicii ce urma să o conducă. Mai era necesar acordul Ambasadei Franţei la Bucureşti si a primit acest acord cu condiţia obţinerii, de la Ministerul de Finanţe, a fondurilor necesare pentru terminarea construcţiei. Fondurile au fost obţinute, profesorul fiind rudă apropiată cu ministrul finanţelor din acea vreme, domnul Alexandrini.
Primele au fost finisate patru nivele ale aripii din răsărit: subsol 1, parterul, etajul 1 şi etajul 2 având următoarele destinaţii: secţia de chirurgie generală şi urologie (bărbaţi) – la parter; o secţie similară pentru femei – la etajul 1; la subsolul 1 au fost amenajate laboratorul de radiologie, camera de endoscopie, aceea de consultatii, camera de gardă şi administratia spitalului. Laboratoarele de hematologie, biochimie şi microbiologie au început să funcţioneze la etajul II.
La parter a existat, până la mijlocul anului 1949, o capelă a cultului romano­-catolic, în locul actualului salon 13.
Conducerea clinicii şi a spitalului a fost exercitată, apoi exclusiv, de către profesorul Th. Burghele, ale cărui însuşiri exceptionale, de muncă intensă şi îndelungată, de dimineata devreme până la orele amiezii şi după o scurtă odihnă, până se înnopta, în fiecare zi a săptămânii, inclusiv duminica, respectând şi programul de operaţii, de vizită şi contravizită a bolnavilor, ca şi munca de conducere a I.M.F. (1955-1969), a Ministerului Sănătătii (1969-1975) şi a Academiei Române (1976­-1977); de informaţie medicală şi nu numai; de excelenţă în aprecierea oamenilor – nu permitea amestecul altcuiva, decât dacă acesta era solicitat de el.
În perioada îndelungată în care a condus clinica şi spitalul, de drept până în 1974 şi de fapt până la sfărşitul zilelor sale în iunie 1977, a realizat următoarele:
Odată terminate lucrările de constructie a spitalului, a extins clinica de chirurgie şi urologie. A mărit numărul de paturi, adăugând secţia de urologie bărbaţi de la etajul II. La scurt timp de la începerea activităţii în clinică, în 1952, a înfiinţat sectia de anestezie-terapie intensivă, împreună cu secţia similară de la clinica de chirurgie generală din spitalul Colţea; au fost primele secţii de AT.I. din ţara noastră. Când a obţinut aparatul de anestezie în circuit închis, s-a adresat unuia dintre primii săi asistenţi, Gheorghe Hâncu, propunându-i să preia activitatea de AT.I., bineînţeles urmând să renunţe la aceea de chirurg. În urma refuzului acestuia, a făcut aceeaşi propunere asistentului Sergiu Crivda, care după îndelungă chibzuire şi discutând cu unii colegi, inclusiv cu autorul acestor relatări, a acceptat, continuând din când în când să mai opereze, dar aşa cum era de prevăzut, din ce în ce mai rar.
Imediat au fost realizate modificările şi instalatiile necesare unei secţii de anestezie – terapie intensivă, întâi la etajul 1, într-unul din saloanele mai mari (astăzi salonul 2), apoi într-un spaţiu special, separat de secţia de chirurgie urologie femei.
Primul şef al sectiei AT.I., doctorul Sergiu Crivda, ca şi personalul medical şi cel auxiliar, au desfăşurat o activitate de excepţie la înalt nivel, continuată de următorii şefi de secţie: Petre Dumitriu, Petre Ciuvăt.
Laboratorul de Radiologie sub conducerea doctorului Ion Temeliescu şi având colaboratori pe Gheorghe Alexandrescu, Gheorghe Oprişan şi apoi Silviu Gropeanu, şi un personal auxiliar deosebit de competent, a avut o contribuţie foarte importantă pentru investigarea bolnavilor, mai ales când în imagistică s-au adăugat examenele de medicină nucleară şi ultrasunete şi de rezonanţă magnetică nucleară. Până la apariţia metodei Seldinger de arteriografie selectivă, acestea au fost realizate cu seriograf şi puncţie aortică pentru injectarea substanţei de contrast. În acelaşi timp s-a urmărit realizarea limfografiilor înlocuite apoi, după cum este cunoscut, de noile metode de imagistică. Introducerea acestor noi metode, prin forţa excepţională de realizare a profesorului Burghele, a condus la înfiinţarea sectiei de Medicină Nucleară, Ultrasunete şi RM.N. (medicină nucleară din 1962, examinare ecografică din 1977; RM.N. din 1991). La conducerea acestei secţii a fost Vlad Ciprian. pentru scurt timp, apoi şef a devenit actual profesor Tiberiu Pop având colaboratori: Doiniţa Dumitrache, Mihaela Onu, Marina Budau, Emilia Tudorache, Sanda Bostan – de înaltă competenţă.
La subsolul 1 al spitalului a fost înfiinţată, în 1950, secţia de chirurgie experimentală. Activitatea în această secţie în care medicii clinicii şi-au realizat lucrările de doctorat, a fost condusă de Savel Ciofu şi C. Dragotescu.
În anul 1953, la scurt timp după ce profesorul N. Hortolomei operase la Spitalul Coltea primul caz de stenoză mitrală din ţara noastră, a început şi la Clinica Panduri activitatea de chirurgie cardio-vasculară; au fost operate cazuri de stenoză mitrală, pericardită constrictivă, canale arteriale. Cazuistica a fost bogată, iar rezultatele obţinute comparative cu cele de peste hotare au fost publicate în periodicele medicale de specialitate, între care şi Memoriile Academiei de Medicină din Paris. Această activitate a fost brusc şi definitiv întreruptă în anul 1958, în urma atribuirii aparatului de circulaţie extracorporeală (care urma să permită efectuarea operaţiei pe cord oprit), Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, nou înfiinţată la Spitalul Fundeni, sub conducerea profesorului Voinea Marinescu, atunci ministru al sănătătii.
După întreruperea acestei activităţi s-au intensificat pregătirile pentru realizarea transplantului renal. Au fost specializaţi peste hotare – S.U.A., Marea Britanie, Franţa – o serie de medici din clinică: Eugen Proca, Mihai Neagoe, Dragoş Momiceanu, Dan Costescu, Cezar Vlad; s-au făcut transformările necesare pentru blocul operator, camere sterile şi dependinţe, la etajul 1 din aripa de vest a spitalului.
În anul 1959 a fost efectuată prima hemodializă din tară şi din sud-estul Europei de către Eugen Proca, Sergiu Crivda şi Mihai Neagoe şi a fost înfiinţată o secţie specială pentru această activitate. Secţia a functionat în spatiul ocupat acum de farmacia spitalului şi în parte de secţia de medicină nucleară. Această secţie cu activitate amplă şi având rezultate remarcabile, a fost desfiinţată la scurt timp după decesul profesorului Th. Burghele (iunie, 1977), când au început lucrările de extindere şi modernizare a secţiei de medicină nucleară, ultrasunete şi RM.N.
În anul 1965 a început să funcţioneze Policlinica Panduri în imobilul nou construit în parcul spitalului unde funcţionau cabinete de chirurgie, de urologie şi un serviciu de radiologie. În anul 1984 când a fost demolat Spitalul Brâncovenesc, Policlinica Panduri a devenit policlinica sectorului 5 al capitalei, cu cabinete de: cardiologie, ortopedie, oftalmologie, dermatologie, neurologie, O.RL., ginecologie, reumatologie, urologie, ecografie şi serviciul de radiologie. În prezent, în urma noilor reglementări sanitare, Policlinica Panduri este a Spitalului Th. Burghele oferind servicii medicale bolnavilor din capitală (nu numai celor din sectorul 5).
În ceea ce priveşte transp1antul renal, prima operaţie de acest fel a fost efectuată în anul 1980 de
către echipa de chirurgi urologie de la Clinica de urologie Fundeni, condusă de profesorul Eugen Proca, transferat de la Spitalul Panduri.
Spatiul pregătit pentru transplant la Spitalul Panduri (care intre anii 1950-1972 fusese ocupat de o clinică de pediatrie) a fost readaptat pentru activitatea de endourologie, care a început în anul 1974 cu profesorul Valentin Neagu, debutând cu electrorezecţia transuretrală (TUR), extinzându-se apoi cu NLP şi US.
În prezent se operează endoscopic în medie zilnic 15 bolnavi în cele trei săli modeme ale blocului operator. Profesorului Valentin Neagu (1974-1989) i-au urmat profesorul Niculae Noica şi din 2002 profesorul Stelian Persu.
Primii medici colaboratori ai profesorului Th. Burghele au fost: Toma Ionescu, Alexandru Placa, Mircea Tzaicu, Sava Constantinescu, Gheorghe Hâncu, Ulpian Borcescu, Valentin Neagu, Dan Costescu, Niculae Hasnaş, Dragoş Bocancea, cărora li s-au adăugat după reforma învăţământului din 1948, Claude Ioanid, Dragoş Momiceanu, Cezar Vlad, apoi Ion Albescu, Vasile Ichim, Ion Drăgan, Eugen Proca, Sergiu Duvan, Constantin Blaja, Savel Ciofu, Dinu Dimitriu, Pavel Simici, Josef Goldstein, Erwin Rugendorf, Niculae Angelescu, Petre Georgescu, Dorin Nicolescu, Mihai Neagoe, Luca Leibovici, Lucian Iliescu, Flaviu Hodor, Mihai Gilorteanu, Şerban Mezincescu, Şerban Papadopol, Dragoş Hozoc, Mircea Golimbu.
Dintre cei menţionaţi mai sus, muţi au devenit şefi de clinici de chirurgie generală sau de urologie în capitală sau în centrele universitare din ţară: Eugen Proca (Spitalul Fundeni), Valentin Neagu, Niculae Noica, Stelian Persu (Spitalul Panduri, actualmente ,,Prof. Th. Burghele”), Niculae Angelescu (Spitalul Colţea), Pavel Simici (Spitalul Pantelimon), Petre Georgescu, Dumitru Manta (Craiova), Dorin Nicolescu (Tg. Mureş), Gheorghe Bumbu (Oradea), Ion Dragan (Medicină Sportivă, Bucureşti).
Cei care s-au stabilit peste hotare, au făcut cinste şcolii româneşti de urologie: Mircea Golimbu (Universitatea New-York), Ion Albescu şi Erwin Rugendorf (Germania), Dinu Dimitriu (Canada), Louis Chitlaru (Israel), Hari Ivănescu (New- York).
Dintre medicii de laborator, menţionăm pe cei care au început această activitate în spitalul Panduri: profesorul Mezincescu, Mişu Solomon, Letiţia Maier, Claudiu Racoviţă, Olimpia Mamulea, Crezante Lazăr, Susana Maşek, Emilia Tomas, Viorica Mareş, Rodica Vulcan.
Farmacia a fost condusă mult timp de Eugenia Sârbu, împreună cu Elena Neagu, apoi Lavinia Dumitrescu, Maria Ciocan.
Personalul auxiliar, la început alcătuit aproape în totalitate din maici pregătite la şcoala Arhiepiscopiei Romano-Catolice, a avut o contribuţie deosebită la îngrijirea bolnavilor, la realizarea şi la menţinerea Clinicii I-a de Chirurgie şi Urologie din Bucureşti şi din ţară. A fost mult timp clinica în care s-au realizat: prima arteriografie renală din ţară, primul laborator de medicină nucleară, ultrasunete şi rezonanţă magnetică nucleară, prima serie importantă de operaţii cardio-vasculare, prima hemodializă din ţară şi din sud-estul Europei; spitalul strălucea de curăţenie, avea un parc bogat şi bine îngrijit, ş.a. De menţionat numele câtorva surori : Alexandrina, Ecaterina, Agnes, Anisioara Ardeleanu, Meri semenescu, Victoria Cruceru (evidenţiată şi decorată de regimul de atunci cu un înalt ordin şi căreia i s-a dedicat un amplu articol pe prima pagină a ziarului P.C.R.), Giorgiana, Eugenia, Miriam, Antonia, ş.a.
Menţionăm şi primii administratori ai spitalului începând de la înfiinţare: Şmilovici, Pozzi, Polach.
Rezumând cele expuse mai sus, afirmăm un trecut de activitate rodnică de chirurgie şi de urologie; înfiinţarea secţiilor de A.T.I., de imagistică, de radiologie, de chirurgie experimentală, de dializă, de pregătire a transplantului renal; înfiinţarea policlinicii spitalului, şi toate acestea în primul rând prin strădania Profesorului Theodor Burghele; a urmat înfiinţarea secţiei de endourologie şi de litotriţie extracorporeală, iniţiată de Profesorul Valentin Neagu şi realizată plenar de Profesorul Niculae Noica