Secția spitalizare de zi – Oncologie
Secția spitalizare de zi – Oncologie
Secția de Oncologie – spitalizare de zi din cadrul Spitalului Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele” are în dotare 5 paturi și 4 fotolii de chimioterapie pentru administrarea tratamentelor perfuzabile (chimioterapie, imunoterapie, terapie țintită).
Dotări și echipamente:
- Spațiu prevăzut cu hotă cu flux laminar pentru diluția soluțiilor de chimioterapie și imunoterapie
- Defibrilator cu undă sincronă cu posibilitate de pacemaker extern temporar
- Sistem de electrocardiografie cu soft de analiză și sistem centralizat de conectare și colectare a datelor
- Monitor funcții vitale
- Instalație Oxigen
- Fotolii de administrare a terapiilor intravenoase
- Sisteme PC și imprimante
Secția este structurată din saloane dotate cu paturi, fiecare cu grup sanitar propriu, repartizate pe două etaje și birou de internări. În cadrul serviciului de oncologie există și ambulatoriu integrat.
La parter se află biroul de internări și punctul de recoltare a analizelor necesare administrării terapiei oncologice.
La etajul 1 se situează ambulatoriul integrat, în cadrul căruia activează, prin rotație, doi medici oncologi. În cadrul acestui serviciu, se eliberează următoarele:
- prescripții medicale în cadrul Programului Național de Oncologie – cu eliberare în farmaciile cu circuit deschis;
- bilete de trimitere către centrele imagistice în contract cu CASMB, care asigură investigații de înaltă performanță (CT, IRM, PET-CT, scintigrafie osoasă, etc) efectuate periodic, conform recomandărilor din protocoalele terapeutice naționale și internaționale și indicațiilor medicului curant;
- bilete de trimitere pentru efectuarea testelor imunohistochimice și genetice, care sunt realizate gratuit în laboratoare de înaltă performanță;
- concedii medicale, referate pentru pensionare sau pentru handicap;
- tratamente paliative.
Tot la etajul 1 se află farmacia oncologică cu circuit închis, structurată în cameră de depozitare a medicamentelor oncologice și un spațiu prevăzut cu o hotă cu flux laminar, utilizat pentru diluția soluțiilor citotoxice.
La etajul 2 sunt amplasate paturi și fotolii pentru administrarea tratamentelor perfuzabile (chimioterapie, imunoterapie, terapie țintită).
La etajul 3 se află rezervele dotate cu paturi pentru pacienți după administrarea terapiei intravezicale (chimioterapie/imunoterapie) și sala de tratament destinată manoperelor propriu-zise de administrare a instilațiilor intravezicale. Pentru monitorizarea între cure a terapiilor intravezicale, pacienții beneficiază de o colaborare strânsă cu medicii din cadrul secției de urologie, aceștia efectuând controalele cistoscopice periodice.
La nivelul spitalului nostru, stabilirea secvenței terapeutice optime: chirurgie, radioterapie, terapie oncologică se face în cadrul comisiei multidisciplinare.
În cadrul serviciului oncologic, pacienții beneficiază de consultații, stabilirea diagnosticului inițial și de etapă, stabilirea schemei terapeutice conform protocoalelor naționale și internaționale și în acord cu preferințele pacientului.
De asemenea, se asigură administrarea tratamentului oncologic și monitorizarea periodică imagistică a evoluției bolii, în conformitate cu protocoalele terapeutice.
Echipa medicală a secției de oncologie este alcătuită din 2 medici, 6 asistenți medicali, x infirmiere:
- Dr. Adrian CORIU – medic primar oncologie medicală, Șef compartiment oncologie,
- Dr. Laura CIUREA – medic primar oncologie medicală
Asistent Șef – As. Med. Principal Florentina Ruxandra MIRICĂ
